There's always tomorrow...Not!

2012-01-24T20:47:00.002+02:00

Lepad fricile si frustrarile asa cum leapada Baba Dochia cojoacele, una dupa alta, una dupa alta... Imi raman cateva mistuitoare dar si ele pierd teren cu fiecare zi. Azi mi-am zis : "o sa le arat eu lor! tuturor!" si-am strans pumnul si-am strans din dinti. Apoi a venit un om, m-a privit in ochi, mi-a zambit... si iarasi am uitat sa-i arat... sa-i demonstrez ca eu sunt Gigi duru si ca fac pe dracu-n patru! N-am putut.. n-am putut sa decid atunci, chiar in acel moment... asa ca am amanat decizia. Am de ales intre a ma inversuna impotriva unei mase mari de oameni sau de a ma lupta in continuare sa mentin echilibrul, sa tin la distanta revolta, dezamagirea pe care mi-o provoaca zi de zi unii oameni, uneori altii, cateodata aceiasi; mi-a trecut prin cap chiar ca nu am nimic de castigat daca-i iubesc; nimic... asa ca mai bine sa-i desconsider, sa-i ignor sau sa-i lovesc daca ajung prea aproape cu mizeriile lor intentionate. Sunt sigura ca as putea lovi si ca pana acum n-am facut-o pentru ca nu am vrut.

Pe zero

2011-11-20T21:30:00.002+02:00

Cand ajungi la fundul sacului te opresti din scos. Eu am considerat ca mai este. Asa ca am continuat sa scot.. aer. Uneori esti atat de convins ca mai ai, incat nici cand vezi, fizic, in palma, ca nu-i nimic, tot te plimbi prin fata oamenilor si le arati acel ceva cu toata convingerea de care esti capabil.
Faza asta, dragilor, nu tine mult. E gol, e gol, ce drac sa faci. Te asezi cat mai confortabil si incepi sa-l umpli la loc. Mda, e mult mai usor sa gati toata treaba daca indesi inauntru rahat. Ala-i pe toate drumurile. Provocarea e sa ai atata rabdare incat sa aduni aur, fir cu fir, bob cu bob, din stanca, din mine abrupte, din rauri furioase. Si poate vei face foamea zgribulit langa un foc de paie, poate-ti vor fi zgariate mainile si picioarele, poate vei fi aratat cu degetul drept fraierul care indura, tampitul Don Quijote. Dar nu uita ca intr-o zi, aurul tau va fi rasplatit cu aur.

2011-10-04T00:42:00.003+03:00

Se-asaza
in coltul lui
de monstru
Monstrul.
Si-aprinde galben
lumanarea,
cugeta negru
si sta.
Dar timpul
ii mananca
pestera;
si-l fura somnul.

2011-09-29T14:00:00.004+03:00

..........
cum stau la teatru-n loja
cu mainile in poala...
cunosc actorul
mascat
de langa ghilotina;
el taie simplu
capete.
degeaba.
dar in culise, iata,
oglinda
i se mira
cum de a lacrimat,
cum de respira

Inchisoarea de carne 2

2011-09-07T23:36:00.003+03:00

Ne puteam opri la inventarea armelor de foc. Ne-ar fi aparat de salbaticiuni si ne-ar fi asigurat si hrana. Ne-am fi putut opri la case de lemn incalzite de sobe. Ne-am fi putut opri la descoperirea penicilinei. Ca sa contribui la perpetuarea speciei nu e necesar sa traiesti 80 de ani. Ne-am fi putut opri la aritmetica de baza... Ne-am fi putut opri la venerarea unor animale sau corpuri ceresti ca zeitati. Dar iata! Pe langa transformarile prin care a trecut religia ca si concept, ii avem pe Aristotel, Schopenhauer, Kant, etc, etc, care au spart barierele gandirii obisnuite si au oferit alte viziuni asupra vietii, asupra Omului ca fiinta ce are constiinta de sine, de ceea ce-l inconjoara, constiinta galaxiilor si a Universului.
Simpla existenta cu sau fara upgrade-uri ale modului de viata nu avea nevoie de aceasta constientizare a spatiului, timpului si materiei. Genetica nu poate raspunde la intrebarea "DE CE?". Poate doar sa ne explice provenienta, evolutia, din punct de vedere stiintific dar pana aici poate merge.
Noua ni s-a dat, prin accident sau nu, capacitatea de a transcede lumea vizibila, plapabila, si de a privi dincolo de imperechere, mancare si somn, ni s-a dat capacitatea de a constientiza ca acolo, dupa cerul albastru, este NEMARGINIREA, INFINITUL. Ba chiar am putut sa si aruncam o privire... Nu este aroganta ceea ce eu sustin, este un fapt dovedit de Omul insusi prin propria complexitate. Insa, fiind obisnuiti cu aceasta complexitate, o luam ca si cum ni s-ar cuveni, ca si cum e normal sa o avem, ca na.. asa a fost dintotdeauna. Gresit! Trebuie sa o apreciem, sa ne deschidem si mai mult mintea catre noi si noi raspunsuri, viziuni, orizonturi. Pentru ca putem, suntem capabili! De ce sa ne limitam la a crede ca sfarsitul e in groapa cu viermi din moment ce Omul a demonstrat ca isi poate impinge limitele din ce in ce mai departe si pana acum nu s-a oprit?! Vi se pare normal sa ne impunem noi insine limite de acest gen daca natura ne-a inzestrat sa fim.. well.. limitless?!
Eu am ales sa nu ma opresc la notiunea "NIMIC". Eu aleg, bazandu-ma pe ce am expus in aceste doua postari, sa cred ca EU sunt parte din Univers si Universul este parte din mine, ca atunci cand corpul fizic va muri pentru ca biologic i-a trecut vremea, ochii spirituali care au constientizat imensitatea Cosmosului vor dainui si se vor armoniza, alatura energiei sursa. Asta e religia mea. Si dupa cum vedeti, Dumnezeul meu nu are barba.

Inchisoarea de carne

2011-09-06T02:17:00.002+03:00

Omul e o fiinta spirituala. Care Stie, Simte si Poate. Omul construieste masa de fier. Mintea il ajuta sa creeze obiectul. De ce nu invers? De ce nu-l construieste masa pe el?? De ce neuronii fac acele conexiuni, de ce evolueaza constant, de ce nu ramane la stadiul de primata? De ce? Daca menirea este evolutia (evolutie demonstrata faptic, practic) care este logica unui sfarsit in putreziciune si viermi? Cum poti tu, privind istoria omenirii, sa crezi ca tot ce a creat Omul, tot ce a descoperit, ce a devenit in prezent e degeaba, fara rost, fara scop, doar ca sa fie?! Natura ii da ursului blana groasa ca sa-i tina de cald dar o vezi cumva montandu-i un GPS sub coada? Nu. Ursul nu are nevoie de GPS, scopul lui este contributia la ecosistem. Noi nu numai ca avem GPS atasat dar multe alte device-uri complexe care depasesc aria simplei existente pentru care nu sunt neaparat necesare.
Revin la intrebarea "de ce?!".
Daca nu ar fi fost necesar sa evoluam, sa gasim atatea raspunsuri, sa facem atatea descoperiri pentru un scop mult mai inalt decat reproducerea si popularea Terrei cum Doamne iarta-ma, sa urcam treapta cu treapta doar ca se ne transformam in NIMIC. Azi creez un soft pentru dispozitivul "plaman artificial" (atentie am zis soft, nu oala de lut) si maine dispar... efectiv fara urma... devin... nimic. Pai nu puteam sa devin nimic si fara sa stiu sa creez acel soft? La ce buna complicatia asta a naturii, a Universului, sa ma creasca, sa ma doteze cu asemenea inteligenta si apoi sa imi dea delete fara macar un recycle bin.
Daca dupa orice forma de logica atestata pana acum chestia asta face sens, eu imi scot ficatul, mi-l gatesc in sos alb si il mananc cu salata langa.

PS: "O primata idioata" (citat) nu isi va face niciodata cumparaturile la Auchan, nu va pilota un avion si nu va duce in cosmos o naveta spatiala. Ca n-o va face.

iarna

2011-09-02T11:26:00.002+03:00

vad oamenii
cum trec
si trec si eu
pe sub stresini;
cand ajung,
mi-arunc aiurea
haina
si-mi las bocancii-n
drum;
numai zapada sade...
in rest,
nimic nu-i asezat.

2011-08-08T18:19:00.002+03:00

ma gandeam asa, din intamplare,
cum ma taram prin mlastina, nebuna
si m-asteptam s-o vad cum se razbuna,
cum ma va blestema sa n-am picioare.

si inotam prin pietre, prin noroi,
cu haina naclaindu-se de jeguri
ma luminam din arbori si din ierburi
doream sa-nvat sa vad cu ochii noi.

timid m-a prins de mana ea, urata,
si m-a calauzit fara sa vada
facand din mars funebru promenada
iar eu i-am multumit pentru atata

"- dar cine esti?" si dau sa-i pipai fata
cu mainile murdare si zdrelite
"-sunt un vartej de drumuri incalcite..."
mi-a spus, fara menajamente, Viata

Fratilor, nu se poate...

2011-07-31T20:19:00.002+03:00

Intre barbat si femeie va ramane relatia de colaborare , de prietenie, relatia frate-sora sau prieten-prietena. Cu cat se accepta mai repede acest aspect, cu atat se poate lua mai rapid decizia salvatoare. Accepta colaborarea sau destrama cuplul. La urma urmei, de ce sa-l destrami? Daca e mai confortabil asa? Nu ninge, nu ploua in cuib. Ceaiul se pune in doua cani, ciorba in doua farfurii, in pahar sunt doua periute de dinti, in casa intra doua salarii, un pui de om face ochisori.
Ne dorim iubirea, asa cum este ea redata in carti,in poeme, in cantece, socotim ca suntem capabili sa o simtim si sa o intretinem. Permiteti-mi sa fiu sceptica. Trist dar adevarat, a fi indragostit este cel mai apropiat sentiment de iubire, de iubirea dupa care se tanjeste atat.
Este bine sa ne-o dorim, nu este bine sa ne supraapreciem capacitatea de a o simti. Realitatea este de necontestat.Pentru mine cel putin. Nu poti sa fii indragostit toata viata. Poti sa dezvolti o afectiune profunda fata de celalalt, un profund respect, un puternic atasament, poti sa te educi sa fii devotat familiei, fidel, exemplar, psihicul se modeleaza ca lutul moale sub efectul autosugestiei.
Dar, ADEVARUL e ca, natural, nu putem sustine acest sentiment, invelisul muritor nu permite o asemenea mentinere a starii.
Nu cred ca doar problemele in cuplu fabrica adulterul, ci si insasi natura umana, instinctul primar.
Totusi , suntem vinovati daca-i cedam si mintim. Minciuna e un artificiu pe care-l producem cu nesimtire si pentru el nu exista scuze.
Adevarul, in schimb, vine natural, trebuie sa-l acceptam, sa-l expunem, sa-l recunoastem in primul rand fata de noi insine, apoi fata de celalalt. Nu conteaza daca omul merita mintit sau nu. Este important insa sa iti faci datoria morala si sa recunosti, oricat ar fi de greu, chiar daca acel cuib se distruge iremediabil. Pactul intre doi oameni se respecta. Indiferent ce promisiune faci, e imperativ sa o respecti. Un fals costa trei lei. Ca sa devii nepretuit/a, trebuie sa te dovedesti demn/a de acest lucru. Altfel, oricine poate sa te cumpere ieftin si n-o sa-ti mai ofere nici macar o colaborare.
Voi indragostiti, casatoriti, concubini, fuck-buddies, cascati bine urechile si ochii, cantariti-va bine gandurile si actiunile.
Pentru ca, asa cum spunea un mare intelept anonim : "Fratilor, nu se poate si cu p..a-n c.r si cu sufletu'-n rai!"...

Daca

2011-07-25T01:03:00.002+03:00

Daca sufletul ar fi taiat din piatra. Ce gand minunat. Piatra nu se imbiba cu apa, nu se inmoaie, nu se risipeste in vant. Sta la locul ei ani dupa ani dupa ani.
Ne putem invinge slabiciunile daca ne zidim sufletul. Pretul e mic? E mare?...
Voi cei care traversati viata muti si surzi si orbi sa nu raspundeti.
Raspundeti-mi voi, cei din pamant, cei care ati absorbit ploaia.

Adevarul

2011-07-21T23:30:00.004+03:00

De ceva vreme nu ma mai uit urat la oameni. Si nu-i mai critic.
Obisnuiam sa fac asta. Cred ca des.
In ultimul timp nu ma mai oripileaza, nu ma mai scandalizeaza nimic. Nu-mi mai exprim si nici nu-mi mai formez in minte pareri negative despre nicio persoana. Incerc sa procedez asa si cu mine. Am ramas la faza de a incerca...
Monstrii interiori ne pandesc pe fiecare, asta e singurul adevar de care mai pot fi sigura. Uneori ataca. Cateodata pierd, cateodata castiga lupta. Asta nu-i un motiv sa uram omul, ci sa uram slabiciunea.
DA, asa sa faceti. Asta recomand si propovaduiesc. In ultima instanta fiecare lui insusi trebuie sa-si dea socoteala. Trebuie sa se uite in oglinda si sa se arate cu degetul : "Tu ai gresit!"
Unii fac asta. Altii nu.
Omul cu o constiinta treaza nu va avea decat rare momente de liniste. Si va fi nefericit, atat de nefericit. Chiar cred ca, a fi suparat pe tine insuti, a-ti fi tie cel mai afurisit critic e punctul in care incepe vindecarea si suferinta in egala masura. Ce vina are ploaia ca nu ne-am luat umbrela?...
.........
Stau in aceste momente de singuratate absoluta cu fata la oameni si le marturisesc cu ochii ca m-a plouat! Ca am tinut in mana umbrela dar n-am deschis-o. Cativa ma inteleg dar se feresc de mine ca de sobolani. Oricum, cine-ar vrea sa mangaie acele creaturi oribile si murdare? Poate pentru vreun hamster ar face un compromis.
Dar nu pentru un sobolan. Niciodata.
El vine odata cu mizeria si cu boala.
Si cred ca, daca ar fi constient de sine, nici sobolanul nu le-ar lua-o in nume de rau.

Dorinta

2011-05-22T21:39:00.003+03:00

Unii oameni is bolnavi. De-a dreptu. Nu imi doresc nicio extrema, sincer. As vrea sa am insa un filtru mai bun al informatiilor. Nu tot timpul imi ramane ce-i mai bun din ce cunosc, experimentez. Din pacate. Primul lucru pe care l-as preda copilului meu ar fi... sa fie el insusi. Sa nu dea importanta normelor, conventiilor ci sa traiasca liber fara sa ii incomodeze sau sa ii lezeze pe ceilalti. E mare lucru sa fii tu insuti in zilele noastre. Asta e un lux. Nu sa ai iahturi, vile, masini. Ci sa fii tu insuti. In societate omul e constrans sa se poarte ASA, sa fac lucrurile ASTEA , sa vorbeasca INTR-UN FEL ANUME. Of Doamne, il vei atinge cu mainile Tale pe cel care va impaca si capra si varza.

Nevoi

2011-05-22T12:14:00.006+03:00

Am o nevoie. Apriga. Sa intorc lumea cu fundu-n sus. Voi cum va eliberati??Prin alcool?Prin tacere si planuri de razbunare? Prin lacrimi? Prin scris? Prin etc....?

Eu mi-as dori sa urlu. Sau sa sparg chestii. Asta e. Nu toti simtim furia in acelasi grad. Unii pur si simplu nu se infurie. Sunt profund nemultumiti, dezamagiti, oripilati, scarbiti, dar nu furiosi. Si nu inteleg ca si ceilalti sunt oameni si au dreptul la manifestare. "Uita-te si la nebunul/a ala/aia!" Stiti ceva? Ia ma duceti-va oleaca de unde ati iesit. E plina lumea de "mironositi", ma lasi?? Atata-s ei de echilibrati, de cerebrali, dar daca le muti o vaza din locul in care a stat dintotdeauna li se darama tot universul. Atunci cand metodele alternative de calmare esueaza descarcarea verbala sau spargerea unei farfurii pot face minuni pentru cap. Suna stupid? Poate. Dar nu este absolut deloc. Sunt persoane foarte receptive care strang atata energie negativa, atata stres, se consuma atat de tare incat simt ca-s gata sa puste. E vorba de sensibilitate aici. Cu cat omul e mai rece, mai ignorant, cu atat e mai calm fiindca, vorba aia, "nu pune la suflet". Asa ca mai lasati-i in pace pe isterici.

Autorul se contrazice

2011-05-17T01:28:00.002+03:00

Imi balangani picioarele sub scaun. Si ma gandesc ca am cunscut iubirea fara sa cunosc omul. Asa si trebuie sa fie. Asta ni se intampla tuturor. Daca esti suficient de visator traiesti real iluzia iubirii. Iubesti fiind in necunostinta de cauza. Numai asa. Te legi la ochi de bunavoie fara sa fii constient de actul in sine. O faci pur si simplu din instinct. Pentru ca povestile cu Ileana Cosanzeana si printi si printese iti otravesc mintea. Afurisitele alea de povesti ar trebui interzise. Pentru ca ai tendinta sa asociezi oameni din viata reala cu nenorocitele alea de personaje. Te poti transforma chiar si pe tine intr-unul, ca un inconstient si ca un dobitoc. Face it! It's not gonna happen. Esti doar tu, un tampit notoriu, autor si protagonist in basmul pe care ti-l construiesti fila cu fila. Trezeste-te, traiesti in propriul rahat si iti freci fata in el, te intoxici cu el de fiecare data cand omul ala vine si te ia in brate, de fiecare data cand se urca langa tine in pat si te imbratiseaza noaptea. Condamnarea la nefericire si neimplinire e greu de suportat. Idealismul duce la acte de necontrolat ale psihicului, printre ele aflandu-se si iubirea.

Fiecare cuplu are probleme. E NORMAL :))))))))))). Fat Frumos brusc ragaie, Ileana Cosanzeana se trezeste cu cearcane dimineata, i se umfla gleznele. Azi se indragostesc, maine isi dau in cap cu lista de cumparaturi, cu nervii de la serviciu, cu faptul ca s-a oprit apa calda. Redescopera iubirea! Reaprinde flacara! Mergi la terapie! Dragostea reapare dupa sedinte la psiholog?? Dupa regasiri in urma restabilirii comunicarii?!? WTF??? Nu mai cititi articolele alea ca o sa deveniti cretini. Te uiti la iubita ta si iti reamintesti ce te-a captivat la ea, ce ti-a scos inima din piept? Esti prost. Aia era alta femeie. Ne facem reclama ca sa cucerim. Sa-l vad eu pe fraierul ala care zice ca a fost el insusi la prima intalnire. Da da.. a dat cu var peste mucegai si nici macar nu isi da seama. Ne iubim cu idealismul din noi iluziile. Fericiti sunt cei care duc iluzia pana in mormant, ca a lor va fi ignoranta.

Sunt de acord insa cu atasamentul. Psihicul se lipeste cu Super Glue de partener. Pentru ca o luna, doua, maxim trei el/ea a fost buricul pamantului, cireasa de pe coliva, frisca din savarina. Nu poti sa te superi pe suflet pentru asa ceva. El tanjeste saracul. Si tu te zbati sa-i umpli golul.

Asta e reteta lasata din mosi stramosi. Fara indoiala ca psihologii au imbogatit-o cu tot felul de interpretari tocmai ca sa ne faca sa o gatim ca tampitii. Nici pe ei nu poti sa te superi. Doar trebuie sa perpetuam specia.

PS : Hei, n-ajung 6 miliarde??! Mai HO.

La job :)

2011-02-16T21:30:00.003+02:00

Intr-o zi, acaparata de problemele personale, mi-am luat o pauza "ilegala" si m-am napustit ca un uragan in fumoar. Si cum stateam eu asa singura fumand ca un turc si facand santuri de colo-colo ca un leu in cusca, iata intra un coleg. Il stiu de vreo doi ani, habar n-am nici acum cum il cheama (!) Vine omul la mine cu un zambet larg pe fata, ma saluta si, evident ma intreaba ce-i cu mine. Ca deh.. probabil aveam o moaca apocaliptica.
-Pai sunt nervoasa, zic, speram sa pice vreo colega cu care sunt cat de cat close friend ca sa ma pot destainui... E ceva personal... imi dau eu drumul la ganduri necontrolat, totusi zambind ca sa nu fiu chiar atat de naspa, desi cred ca am fost, in sfarsit, sa revenim.
-Pai nah, daca ai ceva pe suflet, poti sa-mi spui si mie...fara nicio problema. Sau nah..cum crezi.

- Nu, multumesc, zambesc eu destul de fals banuiesc, continuand santurile incepute nu demult. Liniste... Si, deodata...

- Heei, nu esti tu fata care zicea anul trecut ca e foarte incantata de job? parca am vorbit despre asta. Ei, ce zici, mai ai aceeasi parere? :) intreaba omul foarte degajat.

- Da! Zic eu contrar asteptarilor. Si de aici s-a dezvoltat o discutie foarte faina legata de job, de tot felul de intamplari chiar si de mici nemultumiri care s-au topit insa repede intr-o gluma bine plasata. Sod om! Zece minute a stat de vorba cu mine. Atat. Insa cand am plecat de acolo eram ca noua.

Nu banul il face pe om. Oamenii il fac. Azi din nou... se anunta o zi de cacao la lucru, am venit extrem de nervoasa, si, dupa ce m-am pus sa muncesc, nervii s-au inmultit exponential. Terapia pentru aceasta "boala" a inceput, iata, de cand am avut primul schimb de replici cu un coleg. A continuat ulterior cu pauzele petrecute in fumoar si cu micile conversatii atat de placute pe care de multe ori nu le iau in seama dar care nu o data s-a intamplat sa imi insenineze ziua.

Ei CONTEAZA. Oamenii pe care ii vezi zi de zi, langa care respiri 8 ore din 24. CONTEAZA salutul lor, zambetul lor, sprijinul lor. Asa ca, inainte sa te gandesti "ce nasol, iara trebuie sa merg la munca", gandeste-te de asemenea ce vei gasi acolo. Primii cu care intri in contact sunt colegii si daca ai norocul sa fie unii minunati asa cum sunt ai mei, nu subestima puterea lor extraordiara de a te binedispune si de a transforma orice zi de rahat intr-una cel putin suportabila , daca nu chiar intr-una grozava. EI nu sunt acolo din pura intamplare. TU nu esti acolo din pura intamplare. Ci esti un norocos :)

Dedic cu drag acest articol tuturor colegilor din Bosch Communication Center Timisoara. :)

VISATOR? sau PRAGMATIC?

2011-02-07T22:26:00.004+02:00

Pragmaticii au intotdeauna mai multi bani. Asta-i testata. Pe viu. :)) Perfectionismul nu le lipseste. Astfel ca, oriunde s-ar angaja, exceleaza in activitatea profesionala, se remarca prin realizari deosebite la locul de munca, sunt remunerati, desigur, pe masura. In viata personala totul este pus la punct, de la asezarea obiectelor ASA si nu altfel, pana la planificarea in cele mai mici detalii a evenimentelor mai mult sau mai putin importante in cadrul familiei/cercului de prieteni. Foarte rar se intampla o chestie care sa le dea planurile peste cap, si mai rar se intampla ca ei sa nu observe iminenta producerii chestiei respective. De obicei, "aiuritii" nu rezista mult timp in preajma lor; ori devin frustrati ca nu pot tine pasul, ori se enerveaza pentru ca-i considera prea fixisti si pisalogi, un stres in adevaratul sens al cuvantului. Oarecum dezordonati, lenti si cateodatata dezorganizati, visatorii sunt dezarmati usor de siguranta de sine a pragmaticilor si ajung sa simta aversiune fata de acestia. Ce bine ca visatul cu ochii deschisi amelioreaza starea conflictuala , care se diminueaza treptat pana ajunge sa dispara complet. Iata, deci, visatorii dupa o cearta - din nou veseli si joviali , topaind in stanga si in dreapta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ce pragmaticii stau intr-un colt al camerei cu barba-n palma si se mira cati oameni dusi cu pluta exista pe planeta. Ai putea crede ca acesti visatori nu au job, famile, prieteni. Oh, ba da, au toate aceste lucruri si in general dezvolta relatii mult mai stranse in astfel de medii decat pragmaticii. Naturaletea lor, sinceritatea ingenua, capacitatea de acceptare si mai ales adaptare ii situeaza printre cele mai sociabile fiinte. Atentie! Nu discutam extremele -visatorul naiv, incult, lipsit de experienta sau ignorant ci doar trasaturile generale. Un visator nu este egal cu a fi iresponsabil, delasator, lenes, ci este egal cu acea farama de copilarie care se pastreaza si in starea adulta, farama ce ii protejeaza de toate rahaturile lumii inconjuratoare. Le conserva sufletul, nu il lasa acaparat de rigiditate, norme sociale,robotizare, fixatii si fobii. Pragmaticii au pierdut contactul cu acel copil din interior, cel care-i face sa simta viata, nu doar sa o traiasca. Maturizare sau robotizare? Hmmm... Maturizare = responsabilizare; robotizare= mecanicizarea sentimentelor sau mai bine spus incercarea de a le face un management extrem de analitic. Si pragmaticii vor sa simta; isi doresc asta cu ardoare in momentul in care isi dau seama de artificializarea vietii lor. Iata de ce melancoliile pragmaticilor nu sunt deloc usoare. Putin obisnuiti cu partea poetica, sentimentala, sensibila a vietii, isi gestioneaza greu aceste trairi, pierzandu-se in detaliile unei analize psihologice ample si ... matematice. Oricat s-ar stradui sa isi amplifice partea afectiva si capacitatea de a intelege manifestarile emotionale tipic umane, nu vor reusi sa obtina o interpretare corecta datorita stilului mecanizat de analiza impus de perfectionism. Obiectivitatea nu-si are locul in cautarea intelegerii imperfectiunilor umane. Da, prin obiectivitate se pot teoretiza dar este nevoie de un grad inalt de sensibilitate in perceptie pentru a intelege pe deplin ce le-a cauzat si cum se pot elimina practic din radacina si nu doar la suprafata. Visatorii pot fi tristi, melancolici, temporar. Pragamaticii vor fi intotdeauna sceptici, preocupati si nelinistiti. Pentru ca naturaletea le lipseste, izvorul simtirii originare a secat. Tot ceea ce le ramane e straduinta. Nu naturaletea. Straduinta.

cati dintre voi?

2011-02-01T00:30:00.000+02:00

Nu numai ca pot sa imi imaginez o lume fara droguri, pot sa afirm chiar ca am trait intr-una.. Aveam 18 ani, numai ce ajunsesem in Timisoara cu o multime de vise, asteptari si elan... tigarile nu ma tentasera niciodata, nici alcoolul. Nu pusesem tigara in gura, iar despre bautura.. ce pot sa spun.. poate beam la un chef, doua pe an. In primul an petrecut aici am batut cluburile saptamana de saptamana fara sa apelez la alte stimulente in afara de ... apa plata. Cu doua sticle de apa plata treceam o noapte de foc si abia ne lasam convinsi, eu si gasca mea, sa parasim incinta clubului odata cu zorile; imi amintesc de acea dimineata memorabila cand DJ-ul ne-a scos pe toti la pizza.. ca nah, doar eram fanii lui cei mai infocati.... weekend dupa weeekend dupa weekend dupa weekend. Incet incet s-au schimbat lucrurile, m-am mutat de la baba nebuna la care locuiam, in chirie cu niste tineri care aveau minunatul viciu al fumatului . Iata-ma, deci, dependenta de tigarile astea afurisite. Gasca initiala s-a spart si m-am pricopsit cu alta noua. Mai multe chefuri indoor- mai multi cunoscuti - mai mult alcool, mai mult tutun. Unde vreau sa ajung - acum, daca ies in club si nu beau macar doua beri ma simt ca un popandau intre berze... nici in clin nici in maneca nu am cu feeling-ul general; am facut odata un experiment si am stat o seara intreaga "pe sec" ; dimineata, berzele s-au imprastiat iar eu tot popandau am ramas, cu coatele proptite de tejghea la bar, rontaind paiul din doza de pepsi; treaza fiind, vedeam oamenii beti, ridicoli, ametita fiind, vedeam oamenii binedispusi; treaza fiind, in momentul in care incercam sa dansez ma simteam ca.. ghiciti ce??? un popandau, evident, ba, mai mult, unul cu doua picioare stangi. Buna treaba. Nici jumatate de ora n-a trecut de cand m-am aventurat sa imi misc picioarele oleaca la stanga si oleaca la dreapta ca am recazut in scaunul de unde ma ridicasem, ca pasarea Pheonix reintoarsa in propria cenusa. Si stau eu asa si cuget, mangaindu-mi barba... oare n-am regresat in toti anii astia? In loc sa imi cultiv si sa imi sporesc pasiunea pentru muzica si dans, mi-am reprimat-o invatandu-mi corpul sa reactioneze numai dupa cateva beri; ma gandesc cat de ridicol este sa am impresia ca BEATA sunt in starea naturala, fara doua picioare stangi, iar TREAZA sa ma simt intimidata de propriile reactii, sa o dau in paranoia ca sunt privita si judecata sau mai stiu eu ce. Cati dintre voi -lucizi fiind - nu v-ati simtit inconfortabil intr-un cerc de oameni ametiti.. si ati dat impresia ca nu va distrati, ca sunteti indispusi? Ei bine, aia e reactia naturala si obiectiva a creierului la contactul cu starea de anormalitate la care este martor! E NATURAL sa te distrezi, sa razi ca prostu-n targ (vorba olteneasca pe care o stiu de la bunica-mea), sa dansezi, etc, insa este ANORMAL si impotriva firii sa faci aceste lucruri stimulat de factori artificiali si nocivi. Am putut odata sa simt, sa vad viata in roz, sa duc distractia pe cele mai inalte culmi si sa ma eliberez de stres FARA alcool si FARA tigara! Singura am schimbat naturalul pe artificial, singura mi-am decimat bugetul si capacitataea de autoreglare a factorilor de stres jucand in hora in care joaca toata lumea! M-am alaturat celor slabi, nu celor puternici, mai imatura sunt, prin urmare acum, si ma comport mai prosteste decat ma comportam la 18 ani! Eu ma gandesc. Ganditi-va si voi.

un pufos, doi pufosi, trei pufosi, patru pufosi....

2011-01-25T23:20:00.001+02:00

E atat de frig ca iti ingehata sangele-n vene. Traseul catre servici il parcurg ca un pinguin, zgribulita. Acolo ma intampina fete zambitoare, fete triste, clienti draguti, clienti nervosi, sefi. Ma intorc acasa si imi arunc ceva intr-o oala; intru pe mess, dar nu ca sa vorbesc ci ca sa ma uit la oamenii online. Unii mai vorbesc cu mine, le raspund odata, poate de doua ori, dupa care las balta conversatia. Stau online, schimb status-uri aiurea. Ma enervez ca nu pot sa-mi urmaresc serialul online pentru ca nu mere saitu. Marea mea dilema e daca sa ma pun sa vizionez unul din filmele salvate pe comp sau daca sa-mi downloadez vreunul de pe torrent. Renunt rapid la ideea de torrent ca nu ma stiu cu "seeds-urile" si cu "peers-urile" si stau doua ore pana se descarca un film pe care probabil l-am mai vazut cine stie cand si parca ar fi misto sa il revad. Pana iau mancarea arsa de pe foc, pana aerisesc, pana merg la buda, iacata si-a revenit saitu serialepe.net. Nu mai stiu la ce episod am ramas. Iara ma enervez. Aleg unul la intamplare, ma uit. Dupa ce se termina zic hai sa vad episodul de dinaintea astuia.. poate nu l-am vazut. Am dreptate, nu l-am vazut, dar vizionandu-l pe urmatorul, stiu deja urmarea asa ca ma enervez din nou. Renunt si pun un film, orice... ma intind si ma uit in tavan, bip-ul de la mess rauna undeva in derularea actiunii de pe desktop. Gandurile incep sa-mi rataceasca prin colturile camerei . In care stau cu chirie. Am cei patru pereti, un dulap, un pat, o vitrina, am chiar si perdea la geam. Si masa. Am avut doua covorase care acum zac undeva sub pat asteptand sa fie curatate. Lasa ca e bun si parchetul.. doar am papuci. De plastic, nu pufosi din aia. Am vizitat lume si stiu ca majoritatea oamenilor au macar o pereche de pufosi. Nu si eu. Colegul meu de apartament a lasat o plasa cu doze de bere in frigider. :)) a lasat acolo plasa cu totu'. Ca nah... Bine, macar s-a ocupat sa-l dezghete, asa ca il iert. Aseara a vrut sa vorbeasca cu mine, si azi a vrut; insa n-a reusit. Sunt acasa, cum de altfel sunt si online, dar NU SUNT totusi. Imi trec prin cap cheltuieli, facturi. Ma ridic sa merg la baie, imi dau seama ca sunt nemultumita de papuci. Cred ca merit macar un pufos. Macar unul. Pana in 10 va trebui sa parasesc acest apartament. Daca am noroc si-mi amintesc de pufosi ii voi achizitiona la urmatorul salariu si voi umbla cu picioarele goale si incalzite pe parchetul din noul sediu. Ca acuma port ciorapi.. mama lor de plasticuri. O pereche de pufosi = partea mea la factura de net = partea mea la factura de curent = doua pachete de tigari. Pufosii.. a naibii de cheltuiala inutila. Rad isteric. Mii de papuci mi se ingramadesc in vis. Adorm printre mii de pufosi, desi mi-as fi dorit doar unul. Unul singur. Si un camin.

2011-01-22T23:25:00.002+02:00

as dori
o data
sa nu-ti mai bata
inima
in piept
ci in mainile mele;
cate nopti
de veghe
si cine?
m-a blestemat
cu ele...
si somnul mi-l chem
in somn.

iubire sau iluzie?

2011-01-15T18:28:00.001+02:00

O mare problema a cuplurilor in ziua de azi este ca nu stiu cand sa renunte. Sunt cazuri in care certurile apar inca de la inceput. Daca sunt prea multe si aproape pe acelasi subiect, sansele de reusita ale relatiei se imputineaza. In cazul in care pe parcurs se adauga alte neintelegeri, sansele devin minime, aproape de zero. Uneori, o disputa care la prima vedere pare minora, ascunde in spatele ei o intreaga filosofie de viata, principii diferite si bine inradacinate la ambii participanti. Daca unul din ei este mai flexibil si mai predispus catre compromis, lucrurile se calmeaza pentru o vreme, numai ca sa reiasa la suprafata si mai dureroase, si mai frustrante. Atunci, cel inflexibil poate dezvolta fata de celalalt o antipatie care ajunge la desconsiderare si, in final la repulsie. Bunavointa poate exista in ambele parti, eforturi se pot face. Diferentele mari de personalitate (si subliniez mari), de comportament, diferentele legate de modul in care cei doi trateaza o anumita problema, gradul diferit de obieectivitate, de maturitate al celor aflati in acest gen de cuplu isi pun amprenta inca de la inceput si aceste aspecte nu trebuie ignorate. Incercarea e fireasca. Unde exista potential, merita investit. Dar stim de altfel ca in orice investitie este obligatoriu de luat in seama si posibilitatea unui esec, a unui faliment. In momentul in care te afli cu firma in pragul falimentului nu mai cumperi marfa care se tot aduna pe rafturi insa nu se vinde. Asa cum in afaceri esecul se dezvaluie prin calcule si cifre, intr-o relatie el se dezvaluie prin intuitie si printr-un ridicat nivel de inteligenta emotionala. Multi cad in capcana teoriilor de genul "pentru bunul mers al relatiei este necesar compromisul de ambele parti" (bine bine, dar in ce masura si cand e cazul sa spui "stop!" "?) "fiecare cuplu se cearta, e normal" (nu zau? deci e normal ca oamenii sa isi scoata ochii in loc sa convietuiasca in armonie? si chiar de-ar fi adevarat, se poate ajunge pana in punctul in care membrii sa nu-si dea seama ca se cearta PREA MULT din cauza obisnuintei cu acest fenomen) , "ne iubim, vom trece si peste asta" (asa cum s-a trecut si ultima data, si penultima, si antepenultima; s-a trecut, da! peste acelasi cacat) " daca ma iubeste, sa-mi demonstreze! " (dar oare nu a demonstrat? in felul ei/lui insa nu ai luat in considerare pentru ca erai fixat/a sa ti se demonstreze numai cum vrei tu si nu altfel?) Acestea sunt doar cateva din frazele frecvent auzite intr-o discutie pe aceasta tema. Problema nu e insa atat de simpla pentru ca nu sunt reguli generale; la unii sa aplica, la altii nu. Si de multe, FOARTE multe ori membrii cuplului primesc sfaturi nepotrivite de la apropiati; pentru ca au nevoie sa auda o a doua opinie, pentru ca au nevoie sa fie sfatuiti , sa gaseasca solutia care sa le linisteasca sufletul. Si iarasi avem tipuri de sfaturi, unele sincere, altele de umplutura sau rautacioase - dupa caz - : "zii ca el/ea, dar fa ca tine", "stii ca asa e felul ei/lui", "mai lasa si tu de la tine", "esti prost/proasta? nu vezi cum te invarte pe degete? ai devenit carpa lui/ei" , "in timp se vor rezolva toate, ai rabdare" (cum se rezolva? si cata rabdare?) " Putem fi instigati impotriva pertenerului sau putem fi convinsi ca de fapt noi am gresit. O avalansa de pareri din care omul poate iesi mai confuz decat era initial; si se lasa in confuzia lui manipulat de unul dintre sfaturi fara sa caute raspunsuri in sine insusi sau in partener, mergand pe premisa ca "daca eu n-am rezolvat, poate ma rezolva altii". Gresit...
In concluzie... in functie de directia in care doreste sa mearga relatia sa, omul forteaza nota insistand atunci cand nu mai e cazul sau renuntand atunci cand ar mai trebui totusi sa lupte. Fiind prea visator sau opusul - extrem de pragmatic, poate cadea in extreme nu doar derutante, ineficiente si daunatoare, dar care ii pot afecta pe termen lung viata si bunastarea psihica. Cuplul este oglinda corpului si sufletului nostru, suportul echilibrului vietii de aceea este necesara atentia, inteligenta emotionala, intuitia atunci cand ne alegem partenerul si mai ales atunci cand construim relatia si o consolidam. O consolidam intr-adevar? Sau ne trezim la un moment dat ca doar am visat? Pana la urma nici somnul nu dureaza la nesfarsit. Pana la urma tot ne trezim, in bratele cuiva sau singuri.

hmmm...

2010-12-16T02:34:00.001+02:00

Ce e mai dulce decat atingerea iubitului? Ce e mai desavarsit decat privirea lui somnoroasa dimineata cand motai inca si te ghemui sub plapuma cautandu-I picioarele cu ale tale, dandu-i cate un pupic aiurea, pe lange buze, tragandu-ti genele inca grele de somn… Privirea lui incarcata de vise dimineata. Minile care bajbaie tamp dupa obrajii tai calzi. Respiratia rara si profunda. Sentimentul ca e acolo. Ma gandesc in timp ce mainile mi se plimba pe tastatura ca cei care aleg sa ramana singuri sunt niste prosti. Nu exista fericire in singuratate. Exista numai minciuna. ATAT. Iubirea este raspunsul. Zic, dar nu cred. Nu cred ca iubirea este raspunsul. Daca oamenii ar fi perfecti atunci ar fi. Daca el ar citi gandurile, daca nu te-ar mai certa ca ai lasat chilotii in baie dupa ce ai facut dus, daca pur si simplu ar raspunde de cate ori il chemi, daca ti-ar citi gandurile. DACA. Daca ar fi un al doilea tu. Daca te-ar cere de nevasta dupa primele zile. L-ai parasi. Pentru ca ai gasi tot timpul ceva de reprosat, fiindca este om. OM, e greu sa citesti?? Negru pe alb. OM. In mod normal iubitul nu ar trebui sa fie om, ar trebui sa fie acel colt din sufletul tau care nu ia forma umana ci dainuie peste ani in forma unei idei… nu, in forma unui vis. Visul minte; el nu iubeste, nu vrea nimic, numai deruteaza. Realitatea e acea masa de carne si sange care se face ghem la pieptul tau, care te ia de mana, care te cearta, care simte dor, care sufera, se bucura, zambeste sau plange. Pe el il cauti. Cauti omul care atunci cand te priveste in ochi nu minte, ci te cauta, te doreste. Te cearta si spune “te iubesc”. Cauti omul care degaja caldura si sentiment, sentimentul acela pe care il pipai de real ce este si pe care vrei sa iti odihnesti fruntea. Omul in ochii caruia iti vezi copiii, omul cu care faci dragoste nebuna, piele pe piele. Viata lui trece in tine, viata ta trece intr-a lui. Asta e iubirea, asta e ceea ce singuraticii nu vor cunoaste sau, daca au cunoscut se tem sa regaseasca. De unde teama? Tot timpul din cauza OMULUI. Pentru ca OMUL nu este vis, ci viata. Pentru ca visul minte, induce in eroare, nu-l poti atinge, poti doar spera ca se va materializa. Iluziile ucid. Moarta de atata timp ma uit la el si sufletul meu il recunoaste, il cere. Si plange. Da, plange ca cel mai stupid individ prins in cel mai de cacat cliseu. Hertz si schmertz (inima si suferinta), consacrata rima germana. Cliseul acesta isi face veacul printre mii de oameni, oameni care se camufleaza, care fug sau se inchid in carapace mintindu-se ca exista fericire in singuratate. Mintiti-va ca exista. Uitati tot ce-ati trait. Sinucideti-va. Muriti. Alaturati-va mie, randuri-randuri. E bine sa nu fi singur.

revelatie

2010-11-20T11:33:00.002+02:00

mi-am pus mainile
la ochi
si-am strans
din pleoape;
m-a orbit stralucirea
chiar si prin
pumnii stransi,
prin lacrimi
prin ziduri
de plumb,
prin ani
si nopti
dar,
cand te-am vazut,
mi-am dat seama
ca e o gluma
lumina
din care ai iesit.

vara

2010-11-20T11:28:00.001+02:00

fugeam prin lanul
de grau
ca o nebuna
si mi se zgariau
picioarele
spicele pana la brau
se dadeau
la o parte
in urma;
incercam
sa-mi dau seama
din care parte
seceri

Flexibilitatea...

2010-11-20T10:49:00.001+02:00

Iata cum multi ne fixam idei din perimetrul carora nu putem iesi; unii ar putea numi acest fenomen stabilirea unor scopuri precise care trebuie atinse, scopurile vietii insesi, care depind de urmarea neabatuta a tiparelor si principiilor prestabilite; dar unde se termina urmarirea acelor scopuri si unde incepe lipsa de flexibilitate, rigiditatea in gandire, care dusa la extrem, provoaca incapacitatea de a intelege si de a accepta alte forme de comportament, alt stil de viata, alte moduri de exprimare? Desigur, atata timp cat este vorba de marea masa de oameni, incapacitatea de a intelege si de a accepta nu este chiar daunatoare, ba este de preferat pentru ca, in cazul in care omul are o flexibilitate prea mare si este prea receptiv la fiecare persoana cu care intra in contatact, s-ar putea pierde in hatisul de idei si metode, intotdeauna altele, diferite si desigur aplicabile doar la un anumit tip de personalitate; astfel, scopul existentei sale stabilit deja se va schimba dupa cum bate vantul si omul n-ar mai ajunge sa realizeze nimic sau ceea ce ar realiza pana la urma s-ar dovedi oarecum nesatisfacator. Sunt persoane care se considera flexibili in gandire si sociabili tocmai pentru ca au multi prieteni; intrebarile care se pun sunt urmatoarele : “Cu cate dintre modurile de viata ale acelor prieteni sunt de fapt de acord? In cate domenii ale vietii impartasesc idei comune, sentimente, pareri asemanatoare despre job, relatii, familie, cu cati dintre ei pot purta discutii profunde despre framantari interioare, probleme de suflet, de la cati pot primi un sfat pertinent in aceste situatii?” Iata ca in urma acestei sortari, lista ramane relativ saraca… A cauta compania unui om in momentele de relaxare si a iesi doar la un pahar sau la un club cu el nu il face prieten in toate sensurile…. A iesi de asemenea cu omul respectiv doar “ca sa uiti de probleme si sa te relaxezi” este desigur o solutie buna pe moment, care iti mascheaza problemele dar care nu ti le rezolva; ce le-ar rezolva ar fi o discutie ca de la suflet la suflet.. dar stai… oare catre cati membrii ale grupului de prieteni te poti deschide si la cati dintre ei le poti dezvalui framantarile tale?? Umm.. iata, lista se scurteaza din nou. Fara indoiala, oamenii alesi nu sunt nici rai, nici prosti, nici nu refuza sa te ajute daca este cazul.. atunci de ce comunicarea se rezuma la o gluma, o bere, la vizionarea unui film sau la un joc de carti? Pentru ca de fapt nu exista decat o persoana, sau maxim doua in prezenta carora te poti dezvalui in totalitate… De cele mai multe ori una dintre ele este partenerul de viata. Si atunci, de ce, dintre toti oamenii care alcatuiesc acel grup mixt el are parte de cea mai putina intelegere, de ce tocmai lui i se refuza intelegerea si acceptarea felului de a fi? De ce defectele lui intotdeauna scot mai tare ochii decat defectele celorlalati care sunt destule pt ca si ei sunt oameni? De ce atunci cand omul de langa tine, nerabdator sa te vada si cu mult dor in suflet te suna sa te intrebe “Unde esti? La bar? De ce nu m-ai chemat si pe mine?” primeste invarabil raspunsul “Pentru ca n-am simtit nevoia. “ ? Doar din cauza unor neintelegeri sau certuri avute cu putin timp inainte… Flexibilitatea sociala, mentinuta de dragul armoniei in grupul de prieteni nu este nici pe departe pe masura flexibilitatii in cuplu.. Prin urmare, nu pot sa ridic decat urmatoarele intrebari cititorilor “Suntem flexibili in gandire cu oamenii care ne sunt cel mai apropiati? Sau suntem doar cu cei cu care rareori avem neintelegeri si care ne ofera o buna-dispozitie uneori superficiala, mascand adevaratele nevoi de comunicare si de rezolvare a problemei cu care ne confruntam ?”

natural blues

2010-10-15T14:53:00.000+03:00

Ma paste singuratatea… nu stiu ce sa ma fac. Sunt asaltata de bune intentii, de discutii, de clarficari obositoare cand cea mai buna dezbatere o pot avea numai cu mine insami… Aha! Comportament antisocial.. clar e o problema acolo.. poi de ce sa fie? Daca nu intalnesti oamenii potriviti ?? E o utopie salata de personalitati.. nu primim decat junk food.. Ideea e ca m-am cam ingrasat de la ATATA junk food. Voi construi Patul lui Procust scandura cu scandura.. Iaaiii.. iara cad in extreme, banuiesc ca IARA voi fi mustrata “bad, bad girl with psychological issues” cred ca mai bine mi le rezolv inainte sa raman complet singura. Ah!! The horror, the horror!!! Nu cred ca mai pot dormi noaptea!! Insomniile, procesele de constiinta, filmele proaste, bomboanele de ciocolata, 30 de kile in plus, lacrimile, apelurile respinse, parul ciufulit, cearcanele, cafeaua, tigarile, ridurile, DEZASTRUL!!!!

De fapt cred ca voi privi cum se perinda lumea prin Patul construit cu cea mai mare grija in timp ce voi rontzai popcorn si seminte si voi astepta. Da-l dracului de pat, macar unul din cele 6 miliarde i se va potrivi.

Darul de a fi pisalog

2010-08-25T19:49:00.000+03:00

Darul de a fi pisalog

Cel mai tare ma enerveaza atunci cand omul imi repeta ceva ce eu stiu deja… unde gresesc ma indrept si ma ridic singura. De fapt nu imi amintesc ultima data cand nu am facut asta. Nu sunt un om strict prin urmare nu doresc strictete. Daca mi se intampla sa repet o boacana nu incetez sa ii caut cauza pana ii dau de capat… in fond, nici istoria nu se poate repeta la nesfarsit.
Problema unor oameni din jurul meu este aceea ca nu stiu pana unde le este teritoriul si au tendinta sa isi intinda tentaculele peste gardul vecinului prietenos. Ba mai mult, genul asta de persoane pot sa dea si buzna peste om in casa, sa il gaseasca in chiloti si sa il certe apoi pentru nesimtirea de a umbla indecent in locul care ii este proprietate personala. Camuflati de bunele intentii pe care si ei insisi sunt convinsi ca le au, incep o pledoarie despre ce e bine si ce e rau sa faci anulandu-ti automat dreptul de a te corecta singur si, implicit in cazul in care o faci, ei isi revendica toate meritele; este ok sa ai alaturi un prieten care sa iti dea un sfat, dar nu sa iti bage cu furca pe gat – subtil sau verde in fata - niste idei pentru care se bate cu pumnul in piept ca sunt corecte!
Nu stiu altii cum sunt dar eu, cu toate calitatile si defectele mele alcatuiesc un intreg omogen si sunt pe drumul cel bun in primul rand pentru ca eu mi l-am ales si in al doilea rand pentru ca-mi sunt eu mie cel mai al dracului critic si mai sunt si un bun autodidact.
DA, ma supar daca prietenul meu din cauza comoditatii nu vine sa ma ia cu masina atunci cand chiar am o problema; intotdeauna il rog frumos sa faca asta, il intreb daca poate; daca nu poate dintr-un motiv plauzibil nu am de ce sa ma supar; daca imi baga texte de genul “descurca-te singura”… inseamna ca intr-adevar pot sa ma descurc singura… pt ca nu imi trebuie asemenea ignoranti in viata mea.
Incerc sa mananc sanatos, dansez, ma infurii constructiv, nu ma uit la stiri, traiesc clipa si in timpul liber fac ce-mi place. Fereasca sfantul sa se intample altfel.

...

2010-04-25T14:42:00.000+03:00

ma uit
cum imi bate
soarele pe foaie
si-mi face cuvintele
flacari
cum sunt crengile-n
furtuna
ma spulber

retoric

2010-04-18T13:47:00.000+03:00

Cand ploua-mi imprastii
foile pe masa
te-astept cum asteapta
cerbul
glontul vanatorului
si-mi pare
ca nu te chem indeajuns;
din cine te-ai nascut,
ispita,
de ma lasi sa traiesc
atata

in gand

2010-04-18T13:15:00.001+03:00

Ma las in mainile patimii
ca-n leagan
ma mangai
cu ea
si plangem amandoua
blestemele curg de la noi
departe
aud cum imi murmura
gandul
cantec si dor
nu stiu de-i zi
cand vantul ne-adie

enigma

2010-01-15T04:01:00.001+02:00

Stau fata in fata cu un batranel care imi citeste dintr-o carte groasa... Si il ascult ore in sir netulburata de ceasul vechi din perete care ticaie intr-una. Imi suna mobilul in buzunar si tresar, dar nu ma tulbur.. cate as avea sa il intreb pe acest om cu barba lunga si alba, cu ochelari grei, cu voce tremuranda...
Fete zgomotoase cu genti mari agatate de brat si cu fuste scurte trec prin camera, isi scot pudriera, isi retuseaza machiajul... fantome. Mi-a amortit mana in care imi sprijin barbia batranelul citeste mai departe. Intra si baietii. Aranjati pana la ultimul detaliu, unii cu mp3-ul infipt in urechi, altii vorbind la telefon... Toti trec prin batranel si prin mine. La miezul noptii se face plina zi. Nu ma misc de pe scaun si nu clipesc, in timp ce ei trec si trec... mi-e frig si mi-e cald, mi-e sete. Cana e pe masa din lemn masiv de mahon plina pe jumatate cu nisip. Mi-e sete. Din perete iese omul fara chip, in camera se face din nou intuneric. Si ma ridic, el vine spre mine, cu maini mari si aspre imi mangaie fata; i le prind in palme si i le privesc muta, ca intotdeauna muta, i le sarut, picatura cu picatura ii spal mainile in lacrimi "Unde ai fost, unde ai fost?" pelerina lunga se unduieste purtata de o adiere nepamaneana, fracul prafuit dar deosebit de elegant straluceste si captiveaza prin materialele fine din care e lucrat. Capul meu la pieptul lui sta de-o vesnicie, batranul tuseste sec si dureros dar nu se opreste. Fetelor si baietilor li se alatura oameni in toata firea, unii cu genti diplomat in mana, altii cu ziare, cativa cu plase de cumparaturi. Zi nu se mai face insa. Numai cat mi-am odihnit fruntea pe umarul lui am avut pace si totusi n-am avut.. de-ar scoate macar un cuvant! "Te iubesc! Te iubesc pentru ca nu m-ai lovit niciodata, pentru ca nu mi-ai vorbit niciodata". Tot ce este, a fost si va fi se aduna in mine, ii ingenunchez la picioare; povestesc fara control de ieri, de azi, de cand mi-am constientizat existenta, cand vine timpul imi lipesc tampla de a lui si stau asa, cu fata scaldata in lacrimi. "Unde ai fost, unde ai fost?" Batranelul se ridica abia-abia si vine catre noi, ma prinde de mana si ma trage spre scaun "Vino, draga mosului, e tarziu ma tem, ma tem ca e tare tarziu" Setea mi-a taiat brazde de sange in buze, iau cana sa beau nisipul tot. Dau sa ma asez, n-am unde, vreau sa aud citind, n-am pe cine. In fata calculatorului, iubitul meu pare hipnotizat. Ma intreaba de vreme, de lucru, de prezervative - daca mai sunt- si cum am dormit azi noapte. Ii spun ca ploua, ca-i bine, mai sunt trei, nu am dormit acasa. "Unde ai fost?" ma intreaba, "unde ai fost?"

Stand in loja....

2009-11-08T19:12:00.003+02:00

Ati observat oamenii care se tem? Genul agresiv este cel pe care as dori sa il detaliez indeosebi. Ei sunt cei care vor avea de-a pururi securea ridicata deasupra capului tau, cei care te vor denigra, uri, injosi, etc. De ce ar putea sa le fie groaza? Well, cui ii pasa? Nu, glumesc. Morti sau vii oamenii au nevoie de apreciere si au nevoie sa isi dea importanta. Chiar si cei care se declara cu nesimtire modesti. Asa ca sa nu te miri ca din senin iti sar in cap prietenii iubitului tau, parintii, amicii noului tau amic, etc.
Nu am inceput bine. Ar fi trebuit sa incep cu "Portretul Agresivitatii Gresit Intelese". Pentru ca agresivitatea strict integrata in acest caz particular este de multe ori inteleasa gresit. In primul rand, a fi "buricul pamantului" este un virus care provoaca mancarimi si iritatii acute intelectului. Da, el/ea este prietenul tau/ta, mancati din acelasi castron, spalati aceeasi toaleta si aveti aceeasi broasca la usa. Dar acel punct minuscul in departare esti tu; acel astru stralucitor, imens si rotund este soarelein jurul caruia se invarte mica planeta Pamant, pe teritoriul careia vietuiesti tu, biata fiinta bipeda. Cand cineva rapeste unui apropiat o farama de atentie nu-ti strica un strop de bun simt. Nu esti un sistem imunitar secundar, dezvoltat anormal pe corpul prietenului tau ca o grupare de celule canceroase; ii esti sprijin si, trist sau nu, de cele mai multe ori esti temporar. Si, pe aceasta cale, ajungem in mod inevitabil la notiunea de independenta. De cate ori sentimentul de independenta nu a fost hranit cu o privare de libertate intr-un sens sau altul? Biciul care se abate cel mai des pe spatele semenilor nostri reprezinta impresia bolnava ca ne-am eliberat de povara unei potentiale asupriri.
Revenind la subiect, omul musca pana la sange cand se simte amenintat, in cazul prezentat la inceput musca atunci cand i se rapeste fie si o bucatica din atentia/consideratia/timpul acordate altadata intr-o mare proportie de o persoana apropiata. Egoismul intinde teritoriul detinut in limita bunului simt cu mult peste granitele spatiului personal. Se uita dreptul unei alte fiinte de a alege, de a-si extinde orizonturile, de a cunoaste si de a simti. Acest sistem egoist se aplica prietenului in cauza iar Agresivitatea Gresit Inteleasa se aplica noului subiect al afectiunii acestuia. De ce e gresit inteleasa? Fiindca impresia generala-i aceea ca agresivitatea este canalizata catre CINEVA, cand in realitate ea se adreseaza egoistului insusi si provine din aceeasi sursa din care provin toate nenorocirile -FRUSTRAREA.

"Sunt frustrat ca nu mai am acelasi impact asupra lui, ca intrusul a adus sentimente si opinii noi, diferite de ale mele, ca importanta mea se reduce cu fiecare zi." Eu, mie, imi, -mi

Bine identificata, o stare este in proportie de 80% stapanita si corect gestionata, fie ca iti apartine tie sau celuilalt. Cat de departe am ajunge daca ne-am citi semenii ca pe niste carti deschise si din experienta spun ca oamenii opaci sunt extrem de rari. Majoritatea debordeaza de transparenta iar miile de chinuri la care ne supunem zilnic s-ar reduce considerabil daca am reusi sa lasam ochiul, mintea si intuitia sa isi faca treaba.

astazi

2009-11-06T21:54:00.000+02:00

Intrebarea care se pune este.... cum iti alegi oamenii? Azi stateam cu fetele in holul de la intrarea in firma si povesteam te miri ce, nu dadeam prea mare atentie detaliilor, cand privirea mi-a cazut pe fata care dadea cu mopul; nu dadea asa, oricum... zece minute cat am stat acolo a spalat acelasi patrat de gresie, incet, metodic, cu capul plecat. Inutil sa spun ca urechile mi-au surzit si ochii n-au mai putut-o cuprinde decat pe ea.. Avem aproape aceeasi varsta! Trasaturile triste insa atat de fine si de frumoase, greutatea gesturilor ei, umilinta stranie, aproape pioasa mi-au secat sufletul; stiam ca ne asculta vorbele si rasetele, mai ca ii simteam tremuratul inimii. Si m-am intrebat de ce nu poate sa ni se alature, de ce sa nu o salutam, de ce sa nu o intrebam cum o cheama, de ce sa nu iau un mop si sa spal alaturi de ea cu capul plecat, sa spalam amandoua, in tacere deplina afurisita aia de gresie pana ii luam luciul? Nu, nimeni nu se intreaba in ziua de azi asa ceva... sunt preferati oamenii care rad, fac atmosfera, se baga in sufletul tau cu fortoase bune intentii, cu sufocante juraminte de loialitate, cu un papagal extraordinar, cu barfe intotdeauna bine pregatite despre altii asa incat tu sa te simti martir intr-o gloata de calai, tot timpul joviali, cu zambetul pe buze, ca si cand sinceritatea in acceptiunea absoluta a termenului paleste in fata devotamentului si marturisirilor lor. Iar cand in linistea totala a unui gand sau a unei melancolii care te supara, ridici ochii catre un astfel de om si dai de aceeasi fata animata, falsa, incapabila sa perceapa cea mai mica farama de profunzime sau de solemnitate a unui moment realizezi ironia sumbra a ceea ce ai ajuns sa reprezinti oglindindu-te in omul "de viata" din fata ta. Falsul piedestal se naruie, valul iti pica de pe ochi, iesi de la serviciu strangand din dinti si din pumni si treci tunand pe langa "fata de servici" care se intreaba ce-ti lipseste din moment ce locul tau de munca e cat se poate de demn iar sansele tale in viata le intrec pe ale ai... oare ce ar putea sa iti lipseasca? Ocolim oamenii tristi, enigmatici, seriosi sau revoltati, le gasim vine imaginare, ii renegam sau ii izolam pentru a lasa loc unei superficialitati reconfortante care nu de putine ori ne hraneste orgoliul cu un nectar inselator; nu ascultam si nu dorim sa stim, nici sa aflam. Preferam sa radem.

pentru ziua de maine

2009-10-31T01:00:00.001+02:00

Cuvantul dat se respecta. Il respecti, te respecti pe tine. Notiunea de respect trebuie sa fie aceeasi pentru toti.
Nu este? Ce trist. Ma gandeam azi la respect ca la Dumnezeu. Cu veneratie, cu genunchiul lasat in pamant. Daca ar fi sa imi tai o mana, mi-as taia-o pentru el si pentru ce reprezinta, mi-as taia parul, mi-as arunca pantofii cat colo si as umbla desculta pe carbuni aprinsi. Pentru cuvant as venera omul si l-as transforma in sfant.
Dar cerandu-i omului sa faca ce spune, il obligi sa te condamne, sa te urasca, cerandu-i respect, il spanzuri. "Nu esti demn de respectul meu!" imi spune fara sa ma cunoasca si fara sa ezite "Ma spal de tine pe maini, cu cine esti ma sterg la fund" aud si impietresc. Ma uit la el, la mine, la mine, la el, la cel care imi spune asta si toate se aduna in mine ca lava, amare ca fierea. Sangele curge prin vene ca focul, genunchiul lasat in pamant mi-l ridic, si fruntea mi-o inalt si ochii mi-i pironesc intr-ai lui intrebatori, tacuti, de neclintit... "Te-ai ridicat? De ce? Cum ti-ai permis? Si ma infrunti? De cand?" imi spune.. Eu tac si secole imi traverseaza corpul, milenii ma scutura, milenii de nesmtire si jeg. Fara sa vorbesc intreb si mi se raspunde cu vorbe. Uimita intorc spatele si judec. Cu mintea. Sa nu gresesc, sa nu uit, sa nu simt imi dau cuvantul mie.

2009-10-26T00:54:00.002+02:00

Cand bate ceasul
de doisprezece ori
ne cautam,
singuri,
unul pe altul.
Si secundarul tau
o ia inainte
Si eu ii stau pe urme
cu sufletul
la gura
Tu "tic!"
Eu "tic!" in urma-ti
m-agat de cifre,
de limbi, de secundar
tu spui "asculta-ne!"
Tic-tac... tic-tac...

2009-10-26T00:51:00.001+02:00

petrecem noaptea
in liniste
deplina
urla gandul
in mine
ca lupoaica turbata
cand ii moare
puiul
in bezna
iti simt buzele
pe degete
glasul
in suflet
Si zorii ne cuprind
in liniste

2009-09-28T03:16:00.000+03:00

nu-ti las ragaz
sau suflu...
painea
n-o mesteci in pace
tresari brusc
in somn iti chemi odihna
si pacea
nu ti-o mai afli
in spatele tau
EU
am cazut in genunchi
si mi-am lasat capul
pe muchia de la secure

2009-09-28T03:15:00.003+03:00

am vrut sa ma dezleg
cu mana dreapta
de chinuri
nu-mi cere
sa nu te am!
in vis
ma intreb de mine
din toate colturile
se aduna ecouri

2009-09-28T03:12:00.001+03:00

as vrea
sa vina valurile sa ma naruie
asa cum sapa in munti
grote
nisip sa ma faca
si alge si pesti
o stanca
nu-i fauna, nu-i flora, nu-i viata
nimic de-ar fi
macar n-ar avea urma
degeaba se-nalta, mandra
din piatra

2009-09-25T00:03:00.001+03:00

...
ce-i sfant e departe
de mine
si cum sa cred
cu tine aproape
ca ar fi ceva mai desavarsit
clopotele sunt, iar biserica
si ea;
cu tine langa mine
dumnezeul mi se dezvaluie
si secretele ascunse in
ierburile inalte
tacuti stim
Biserica cu Luna

2009-09-25T00:01:00.000+03:00

...

la Podul Mic
ramanem singuri
in asfintit, in maini stranse
in inimi
ma gandesc la tine
privindu-te sau nu, sau azi sau maine
in bratele tale
zbor si ma scald;
in zambet
imi uit numele
tu ma blestemi
si ramanem singuri
la Podul Mic

somn alb

2009-09-09T23:42:00.000+03:00

plangeam cu mainile, cu fruntea
n-ai mai fost aici si n-am vrut
sa-mi plimb pe talpile tale parul
dimineata bajbai
si noaptea veghez
stau stanca
si tac pamant
tu, om,
fara habar spui
si treci nauc;
intreaba-ma,
cand se ineaca cerurile in sange,
cine.

gand

2009-09-09T23:37:00.000+03:00

iti desenez siruri
in palme cu buzele;
nesfarsit de moi si de calde
imi sunt altar nepamantesc
mainile tale
TU, naluca,
nici cand m-am trezit
n-am stiut ca visez;
si acum ma intreb.

fiind baiet paduri cutreieram...

2008-11-11T21:48:00.002+02:00

...si ma culcam ades langa izvor
Sau langa piscina la care ajungeam asta vara intrand prin efractie. Sunt vremuri care au fost, singurele pentru care ma simt nostalgica.
Atunci n-am fost un simplu om, am fost fiecare cunoscut, fiecare zi, fiecare bataie de vant si oricat as vrea sa incerc acum aceeasi libertate nu raman decat cu impresia vaga si dulceag parfumata a acelui timp.
Nu sunt sensibila si nici exagerat de poetica.
Sunt o persoana care isi vede de treaba, respecta orarul de lucru si isi ia portia de ore suplimentare daca este cazul.
Dar sunt si o persoana care stie ca moare incet si simplu, la fel ca semenii ei de hartie, colegi de lucru sau nu, parinti, sau iubiti, sau prieteni.
Timpul acela... viata aceea, singura care poate fi numita viata..
...se regaseste la unii in copilarie, la altii in liceu sau in studentie
si la mine intr-o singura vara .
Si daca acum, dupa doar un an, avand abia 21 de ani impliniti, nu pot sa estimez pretul pe care l-as plati macar pentru una din acele zile magice
oare cat as fi dispusa sa platesc
peste un deceniu
sau doi
sau trei

de-ale patriei

2008-10-22T23:50:00.003+03:00

fara cuvinte...

turma de oi

2008-08-29T11:09:00.000+03:00

Lumea se duce dracului.... pretentii... fasoane.... permis de conducere categoria B conditie esentiala la angajare... si ce daca fac comisioane zbierand ' HEAVY METALL!!!' pe un chopper din '89?! Treaba nu e facuta?Ba este! Asa ca sa nu-mi doresc sa-si indrepte permisul B catre partea dorsala? De cand au devenit o conditie esentiala pentru supravietuire biroul, cunostintele avansate MS Ofiice, CC++, Photoshop, alta limba decat cea nativa, trainingurile, assistent managerul, bachelor degree-ul in marketing... actele, servietele, sedintele, interviurile, nenorocitele de costume, de cravate, uniforme, si, bineinteles sa nu uitam vocea aia transformata, ideala pentru functia 'mai destept decat toata lumea specialist'?!!?
Hai sa ne dezumanizam cat putem de mult pentru ca maine poimaine sa zica unul si altul : 'Ai auzit ce implant pe creier si-a facut Popescu... cica i-a crescut capacitatea de concentrare si de anticipare cu 500% ca sa faca oale si ulcele bursa!... Asta da om! Ce cariera infloritoare va avea! Nu ca Ionescu, care si-a vandut casa, masina, si-a dat demisia si s-a dus sa traiasca in cabana aia din varful muntelui, cu caprele negre si ursul brun... parca il si vad pe Mos Martin cum ii si da o laba peste bot cand il prinde afara fara pusca... Mai, nu rade, bietul om.. si-a pierdut mintile!'
Trist... Sa radem. NOT!